Home Who's who - Romania Solomon Marcus si Catalin Taranu
Solomon Marcus si Catalin Taranu PDF Print E-mail
Written by mihai opris   
Friday, 16 May 2008 09:34
Luna martie este bogată în aniversări de marcă pentru GO-ul românesc şi lista sărbătoritilor debutează spectaculos chiar din prima zi, de Mărtişor.
Născut in 1925, la Bacău, domnul academician Solomon Marcus a împlinit, la 1 martie, 83 de ani.
De ce scriu despre domnia sa la rubrica Who’s who în Romanian GO?
Din două motive:
- pentru a-mi manifesta public admiraţia şi respectul pentru academicianul şi omul Solomon Marcus, pe care am avut privilegiul să îl cunosc;
- ca să vă povestesc ce legătură există între domnia sa şi GO.
Rolul domnului academician Solomon Marcus în istoria modernă a promovării GO-ului în România a fost providenţial şi este, din păcate, destul de puţin cunoscut.
După o călătorie făcută în Japonia, în 1982, a revenit în ţară cu un joc de GO şi câteva cărţi, în japoneză, pe care i le-a dăruit unuia dintre discipolii domniei sale, domnului dr.mat. Gheorghe Păun. Odată cu darurile, i-a vorbit cu mult entuzism despre acest fascinant joc şi ………..aşa a apărut prima carte de iniţiere în GO, în româneşte, primele jocuri, primele cluburi, federaţia română de GO, etc.
Despre această călătorie şi despre jocul de GO, ca mod al japonezilor de a înţelege competiţia, domnul academician a scris un capitol intreg în volumul Paradigme universale III. Jocul, volum apărut în noiembrie 2007, la Editura Paralela 45.
Paradoxal este că, deşi a fost cel care a iniţiat, prin darul său, mişcarea anilor ’80, de răspândire a jocului samurailor, domnul profesor Solomon Marcus a jucat prima sa partidă de GO, abia acum 3 ani, cu … …copiii de la grădiniţa “Arc en ciel” din Bucureşti.

CATALIN PETRU TARANU este, fara nici o indoiala, cel mai bun produs al comunitatii romanesti si europene de GO.

Iata cateva repere importante din bogata sa biografie de jucator profesionist de GO:

- 1973, 31 martie, ora 5,00 , Gura Humorului – se naste cel de al doilea fiu al familiei Taranu – Catalin Petru;
- Se remarca la scoala mai ales pentru pasiunea pentru matematica, participand la concursuri scolare si olimpiade;
- Aprilie, 1989, Vatra Dornei – profesorul sau de matematica – Cristian Cobeli – ii preda primele notiuni de GO;
- Octombrie, 1989, – participa la primul sau turneu national open, in grupa 10 – 4 kyu si castiga toate cele 8 partide;
- Martie, 1990, – participa la primul turneu international desfasurat la Praga, unde castiga 5 din 6 partide;
- Septembrie, 1990. – participa la Cupa Romaniei ca jucator 4 kyu si reuseste performanta de a invinge pe unul cei cei mai bine cotati jucatori ai vremii cu rangul 4 dan; este promovat direct la 1 dan;
- 1991 – dupa rezultatele obtinute la Cupa ING (Amsterdam) si la diferite turnee in tara este promovat la rangul 4 dan, reusind intr-un an sa urce de la 4 kyu la 4 dan si, in acelasi timp, sa devina student al Universitatii Bucuresti – Facultatea de Matematica Informatica;
- 1993, Praga – participa la campionatul european de GO, ca jucator 5 dan si se claseaza pe locul 6 cu 7 victorii din 10 partide;
- 1994, Maastrich – ajunge cu mari eforturi, la Campionatul European (sustinut financiar de mama sa) unde il intalneste pe cel care ii va deveni profesor – sensei Saijo Masataka 9 dan pro, caruia ii solicita sprijinul pentru un stagiu de perfectionare in Japonia;
- 1995 – primeste de la sensei Saijo invitatia de a deveni insei in GO la Universitatea din Nagoya; pleaca pentru un an si ramane noua;
- 1997 – devine jucator profesionist, membru NIHON KIIN; obtine repede promovarea la 2 pro si castiga editia a V a a Cupei FUJITSU;
- 1998 – 1999 – continua cu succes ascensiunea incredibila, in ritmul “anul si dan-ul”, ajungand jucator profesionist de rangul 4 dan;
- 2001, 10 iunie – este admis in elita jucatorilor profesionisti de GO – 5 pro – performanta neegalata pana in prezent de nici un alt jucator european;2002
- 2003 – devine un “robotel japonez” eficient, programat pentru un traseu previzibil: alte turnee, alte victorii, alt rang, aceleasi figuri; ia hotararea sa renunte la acest statut invidiat de milioane de jucatori din lume si decide sa se dedice activitatii de promovare a jocului de GO in Europa, ca sensei, mai ales in randurile copiilor;
- Aprilie - Iulie, 2004 – se stabileste la Bucuresti, unde infiinteaza un club privat de GO, care poarta numele mentorului sau –Saijo sensei;
- Octombrie 2004 – organizeaza la Curtea de Arges prima editie a Cupei Saijo;
- Octombrie 2006 – castiga, impreuna cu echipa Romaniei formata din Cristian Pop, Cornel Burzo, Lucian Corlan, titlul de campion european la GO;
- Decembrie 2007 – se implica, alaturi de colegii de la Asociatia Saijo, in organizarea primei editii a Cupei Ambasadorului Japoniei;
- 2004 – 2008 - participa ca jucator la diverse turnee, castigand titlul de vicecampion european; in paralel desfasoara activitati de promovare a jocului de GO in Europa.